Click Fraud Protection
ARLI - Produse Curatenie Profesionale - Uscatoare Maini, Odorizante, Cosuri Gunoi, Detergenti Profesionali
0 produse - 0 leiCoș

Igiena în unitățile de învățământ: Prevederi legale notabile și soluții

27 Noiembrie 2019
Igiena în unitățile de învățământ - Arli Co
Sursă foto: Shutterstock.com

Introducere:

Încă din primi ani de viață, orice copil ajunge să fie familiarizat cu importanța igienei în viața de zi cu zi. Chiar de la grădiniță, unde spălatul pe mâini și pe dinți sunt practici integrate chiar și sub forma unor jocuri didactice, până la biroul de la locul de muncă, unde normele sanitare trebuie să devină parte din disciplina oricărui individ.

Există într-adevăr numeroase cursuri și forme de conștientizare a regulilor de igienă în unitățile de învățământ, dar care în realitate, sunt puse în practică într-o formă mai mult sau mai puțin eficientă. Astfel, extrem de multe discuții pe tema igienei, mai ales în școli și grădinițe, au loc sub forma de conflicte nenumărate dintre specificațiile legale și situația actuală, unde vina este aruncată atât pe lipsa de disciplină a copiilor cât și pe superficialitatea cadrelor responsabile.

Contextul la care acest articol face referință este cel ce privește ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor, printre care sunt incluse și ciclurile standard de învățământ, adică grădinița, școala primară, gimnaziul, până la liceu. Cert este că într-un mediu unde se află atât de multe persoane cu condiții de sănătate mixte și o imunitate precară, mai ales la aceste vârste fragede, igiena corectă devine o problemă dificil de gestionat și soluționat.

La moment, în România există aproximativ 20.000 de școli împărțite în diverse categorii, a căror preponderență este deținută de mediului rural. De asemenea, aproximativ 2.000.000 de copii și tineri, împărțiți egal pe sexe, învață în acest număr de școli, într-o medie de 23 de copii/clasă (excluzând învățământul special unde media este mult mai mică). (Date obținute din Cartografierea școlară publică a Ministrului Educației Naționale)

Igiena în unitățile de învățământ - Arli Co
Sursă foto: Cartografierea școlară siiir.edu.ro

Ținând cont de faptul că există o situație la fel de mixtă a dotărilor și mijloacelor necesare de menținere și practicare a normelor de igienă în țară, realitatea surprinde numeroase școli unde nu există posibilitatea spălării mâinilor cu săpun, a uscării imediate sau dezinfecției după orele de curs sau în urma utilizării grupurilor sanitare. Copiii, în special, acționează după exemplu, astfel, dacă văd în jurul lor curățenie și o atitudine serioasă față de situația sanitară a școlii în care învață, automat vor înțelege că acel lucru este important, atitudine după care se vor conforma și ei. Astfel, dacă până acum există numeroase norme de igienă în unitățile de învățământ pentru copii, implementarea acestora surprinde situația sanitară actuală a școlilor din țară. Prin urmare, ceea ce vei afla în continuare, ilustrează într-o altă perspectivă, care sunt aceste norme de igienă, mai ales pentru adulții și personalul căruia îi este încredințată încurajarea acestei practici fundamentale.

1. Metode de eficientizare consumabilelor pentru igiena în școli și grădinițe


Metode de eficientizare consumabile igiena in scoli si gradinite - Arli Co

Dincolo de abordarea problemei igienei școlare în educația copiilor și tinerilor, sanitizarea corectă trebuie adusă și în atenția personalului ce are în atribuție efectuarea corectă și eficientă a acesteia. Astfel, din moment ce, în mod rațional, nu se poate lăsa respectarea igienei, doar la latitudinea copiilor, există câteva reguli concepute și special elaborate pentru cei care sunt împuterniciți să le impună.

Prin urmare, regulile de igienă în unitățile de învățământ sunt adresate de către Ordinul nr. 1955 din 18/10/1995, a cărui reprezentativitate este general valabilă, chiar și în ziua de azi. În detrimentul unor tehnici complicate și instructaj costisitor, atât în ceea ce privește timpul, cât și resurse financiare, regulile de bună practică din acest ordin pot fi un reper foarte util.

În calitate de achizitor sau persoană responsabilă cu situația sanitară și igiena școlii pe care o reprezentați, este necesar să luați în vedere faptul că dincolo de conștientizare, încurajarea tinerilor elevi de inspire practicile igienei personale corecte, constă în oferirea unor mijloace și condiții adecvate.

Orice spălare pe mâini trebuie să fie însoțită de săpun sau un antiseptic adecvat copiilor și tinerilor, care să nu afecteze pielea și nici să nu provoace efecte adverse, dar în același timp să elimine cu succes amalgamul de bacterii cu care au contact inevitabil. Cu toate acestea, săpunul solid sau flacoanele de săpun lichid cu pompiță nu sunt deloc o variantă adecvată unui mediu cu un volum mare de trafic, cu atât mai mult pentru copii și tineri.

Conform recomandărilor Ministerului Sănătății, școlile trebuie să pună la dispoziția elevilor posibilitatea de a-și putea spăla și dezinfecta mâinile după fiecare utilizare a grupurilor sanitare, cât și înainte și după luarea mesei. Având în vedere că aceste consumabile pot fi pierdute, vărsate, distruse sau chiar și furate, menținerea unei doze care să servească în mod constant, devine o responsabilitate cu atât mai greu de asumat.

Articolul 15 punct1 - Arli Co

Dozatoare de săpun

Pentru a preveni hazardele încredințării copiilor a ceva atât de ușor de risipit, ca adult și ca persoană responsabilă de condițiile în care învață elevii, decizia de a monta dozatoare de săpun în cadrul școlii pe care o conduceți reprezintă una dintre achizițiile cele mai eficiente pentru bugetul alocat. Prin urmare, există următoarele variante pentru care puteți opta:

Dispenser sapun ABS - Arli Co

Plasticul ABS este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai durabile materiale de fabricație din lume, mai ales din moment ce este folosit atât pentru recipientele din domeniul sanitar, auto, cât și în jucăriile LEGO. Astfel de dozatoare de săpun din ABS vin cu un sistem de inchidere prin cheie a recipientului de lichid antiseptic, cât și posibilitatea de a doza optim 1ml de săpun sau lichid dezinfectant la fiecare acționare a clapetei.

Fisa tehnica dozator ABS - Arli Co

Vezi aici un exemplu de astfel de produs



Dozatoare sapun inox- Arli Co

Ideale pentru săpun lichid, dezinfectant sau gel antiseptic, aceste dispensere din inox sunt extrem de rezistente la vandalizare sau la orice fel de abuz. Oferind un grad foarte ridicat de protecție, cât și posibilitatea de a securiza recipientul și conținutul său de agenți corozivi. Sistemul perfecționat al acestui dispozitiv asigură fiabilitate constantă chiar și într-un mediu atât de aglomerat precum o școală.

Fisa tehnica dozator inox - Arli Co

Vezi aici un exemplu de astfel de produs



Dsipenser sapun senzori - Arli Co

Puteți încuraja foarte mult elevii să procedeze corect în ceea ce privește igiena la școală prin implementarea unor soluții moderne și special gândite pentru medile unde igiena este crucială. În ceea ce privește dozatoarele de săpun, acționarea imediată prin senzorii de proximitate, cât și forma subtilă a dispenserului fac ca fiecare spălare pe mâini să fie rapidă, corectă, eficientă și lipsită de orice fel de risipă.

Un avantaj incontestabil al acestui tip de dispenser de săpun este faptul că la fiecare solicitare se va elibera o doză suficientă de săpun pentru fiecare spălare, iar datorită formei sale incastrabile în chiuvetă, accesarea și acționarea este instantanee.

Vezi aici un exemplu de astfel de produs

Toate aceste dispozitive sunt deja prevăzute cu sisteme de monitorizare a conținutului de săpun disponibil, astfel se poate urmări fără nici o dificultate momentul în care recipientul trebuie umplut din nou. De asemenea, întregul sistem este conceput în așa fel încât spălarea și curățarea să fie efectuată cât mai simplu.

Flacon spuma - Arli Co
Flacon sapun spuma copii - Arli Co

Dincolo de capacitățile și specificațiile unui dispenser, importanța cea mai mare în igiena copiilor și tinerilor este dată de însăși compoziția substanței folosită. Tocmai de aceea, este foarte indicat să se urmărească la un săpun Ph-ul echilibrat, care să nu dea senzația de piele uscată și care să nu deterioreze pielea. Un astfel de obiectiv este foarte important pentru a asigura că desfășurarea activităților elevilor are loc în condiții cât mai igienice.

Un astfel de flacon conține o cantitate suficientă pentru a umple rezervorul unui dozator de săpun sau de spumă, pentru o utilizare ușoară, păstrare optimă și distribuție eficientă datorită vâscozității ridicate și a compoziției lipsită de orice fel de alergeni sau agenți ce pot cauza efecte adverse.

Dispensere de hârtie

Articol 15 punct 3 - Arli Co

De asemenea, conform punctului 3 din articolul 15 al aceluiași ordin, este impus ca orice instituție de învățământ să pună la dispoziția grupurilor sanitare din incinta acestora și mijloace de uscare, cât și ștergere a mâinilor după spălare. Astfel, există mai multe metode prin care se poate efectua această etapă a igienei personale de zi cu zi, cu ajutorul dispenserelor de hârtie și uscătoarelor de mâini profesionale. Dispozitive care se pot împărți în următoarele categorii:

Dispenser de hartie - Arli Co

Perfecte pentru a putea fi utilizate într-un ritm alert și constant, forma simplă și adecvată nevoilor unei școli sau grădinițe face ca astfel de dispozitive să fie cea mai bună soluție pentru a dispune oricărui copil sau elev un prosop de unică folosință. Aceste dispozitive pot fi achiziționate atât în forma lor din plastic ABS sau policarbonat, cât și inox, pentru protecție și funcționalități suplimentare.

De asemenea, este bine de luat în considerare faptul că toate aceste produse sunt prevăzute cu un sistem ANTIBAC, astfel, implicit, protejează conținutul de prosoape de o ulterioară contaminare.

Vezi aici un exemplu de astfel de dispenser de prosoape din hârtie

Dispenser hartie inox - Arli Co

Într-o variantă mai compactă decât cea a prosoapelor de hârtie, rolele vin cu avantajul de a putea pune la dispoziția unui număr mai mare de persoane, o cantitate cel puțin la fel de numeroasă de hârtie pentru șters mâinile. De asemenea, ușurința de utilizare, carcasa securizată și design-ul care ocupă foarte puțin spațiu, permit păstrarea și disponibilitatea constantă a rolei de hârtie, gata pentru orice nevoie.

Vezi aici un exemplu de astfel de dispenser de role din hârtie

Dispenser hartie igienica - Arli Co

Un alt consumabil ce este extrem de predispus la furt, deteriorare sau pur și simplu risipire, este hârtia igienică, care trebuie să fie în mod constant în disponibilitate pentru orice toaletă. O problemă care împiedică acest lucru este mereu reprezentată de caracterul ușor de neglijat sau, pur și simplu, de predispoziția la deteriorare a unei role de hârtie igienică.

Cea mai viabilă soluție pentru a evita în totalitate orice risipă cât și vandalizarea acestei consumabile este dotarea toaletelor cu un dispenser special adaptat pentru necesitățile unei școli sau grădinițe.

Exemplu de dispenser de hârtie igienică

Uscator maini - Arli Co

Uscătoare de mâini

Un dispozitiv ideal pentru a putea fi utilizat în instituțiile de învățământ, tocmai datorită formei compacte și a gradului foarte înalt de rezistență la orice formă de vandalism. Orice copil sau tânăr are astfel posibilitatea de a-și usca mâinile fără a mai fi nevoit să atingă alte suprafețe sau să folosească alte mijloace precum un prosop sau hârtie. De asemenea, consumul redus de energie, timpul scurt de uscare a mâinilor și eliminarea necesității de a mai genera alte deșeuri menajere, face ca acest dispozitiv să fie o soluție extrem de viabilă pentru orice școală sau grădiniță.

Se poate mai opta pentru modele de uscătoare de mâini verticale cât și incastrabile în chiuvetă, care vin cu diverse specificații, facilități și metode de utilizare. Cu toate acestea, majoritatea școlilor optează pentru cele montabile pe perete, fie din motive de popularitate sau datorită mentenanței ușor de realizat, aceste modele de uscătoare de mâini au un mare avantaj prin faptul că elimină orice nevoie de a mai genera alte deșeuri menajere în urma spălări mâinilor.

2. Reguli de efectuare a curățeniei în unitățile de învățământ


Reguli de efectuare a curateniei in unitatile de invatamant - Arli Co

Printre cele mai importante prevederi legale în ceea ce privește igiena în școli se pot observa în cadrul aceluiași ordin (1955 din 1995). Aici există o serie de indicații ce încă de la punctul d) al Articolului 17, au în vedere regulile de menținere și efectuare a igienei în unitățile de învățământ. Astfel următoarele articole de lege fac cel mai bine referire la acest aspect:

Articol 17 punct D - Arli Co

Prin urmare, se poate observa că în cadrul normelor de igienă în școli și grădinițe, condiția și starea alimentelor aflate în stocurile unității reprezintă, de asemenea, obiectul reglementării igienei în mediul școlar. Norme ce cuprind atât responsabilizarea personalului instituției de a consemna starea alimentelor cât și instalarea de facilități care să permită păstrarea, distribuția și consumarea acestora în condiții optime, atât din punct de vedere al valabilității cât și al igienei.

Mai mult decât atât, promovarea și încurajarea activităților de igienă personală, precum și implementarea unor măsuri prin care se va asigura respectarea regulilor standard de igienă de către copii și tineri, revine ca obligație adulților aflați în instituțiile de învățământ. Prevederi care se regăsesc în cadrul Articolului 19 al aceluiași Ordin:

Articolul 19 și promovarea stării de sănătate a copiilor și tinerilor

Articol 19 punct A-J - Arli Co

Este important faptul că se atrage atenția asupra responsabilității personalului instituției de învățământ, cât și a medicului de a colabora activ înspre conștientizarea și încurajarea practicilor sanitare și de igienă personală a copiilor și elevilor. Cu toate acestea, dincolo de aceste campanii, copiilor le vor fi asigurate toate mijloacele standard prin care își vor putea întreține igiena personală.

Pe lângă dotările necesare grupurilor sanitare elaborate în cadrul primului capitol al acestui articol, în ceea ce privește igiena, investițiile în dotările unității de învățământ trebuie să se regăsească și sub forma mijloacelor prin care personalul o poate întreține. Astfel, precum indică și următoarele puncte din lege, pentru efectuarea curățeniei în școli și grădinițe sunt necesare următoarele produse:

Nu în ultimul rând, la nivel administrativ, este impusă o constantă și regulată mentenanță a întregii unități de învățământ prin folosirea diverselor procedee de salubrizare precum: curățenia, dezinfecția sau deratizarea și dezinsecția. De asemenea, distribuția și gestionarea deșeurilor intervin în cadrul acestui context, tocmai pentru a preveni și împiedica expunerea mediului de învățământ la condiții insalubre sau astfel de mijloace de contaminare.

Articolul 20 și Obligațiile revenite conducerii școlilor și grădinițelor

Articol 20 punct A-H - Arli Co

Aceste opt prevederi ale articolului 20 abordează o altă latură a igienei în instituțiile de învățământ, unde până acum, majoritatea punctelor de vedere erau îndreptate asupra normelor de igienă standard la nivel personal.

Curățenia generală și periodică este aspectul cel mai important de luat înseamnă atunci când este pusă problema igienei în instituțiile de învățământ. Însă în realitate este dificil de spus dacă în cadrul acestei practici există într-adevăr reguli propriu-zise sau doar recomandări, dar cu toate acestea există câteva metode adiționale:

  • Curățarea urmată de dezinfecția suprafețelor cu care copii au cel mai des contact în timpul orelor de curs cât și în cadrul activităților de laborator sau recreere
    • Aici pot fi incluse bănci, mese, orice suprafețe lavabile din sala de curs, ustensile sau unelte, cât și vestiarele sau sălile de educație fizică
  • Curățenia va preceda întotdeauna dezinfecția, iar nici una dintre cele două nu se vor putea înlocui reciproc
  • Curățarea și după caz, lustruirea pardoselilor din clase și de pe culoarele școlilor după programul de activitate

Indiferent că este vorba despre mediul rural sau urban, școlile, liceele dar și grădinițele din țară încă întâmpină o situație mixtă în ceea ce privește salubrizarea și respectarea necesității tinerilor de a învăța în condiții igienice. Articolul 20 al ordinului emis de către Ministerul Sănătății expune câteva indicii utile pentru felul în care trebuie organizată această practică a curățeniei generale, dezinfecției precum și alte proceduri. Cu toate acestea, punctele acestui articol surprind curățenia doar la nivel general.

3. Grupul sanitar rămâne problematic pentru curățenia și dezinfecția în unitățile școlare


Grup sanitar problematic curatenie unitati scolare - Arli Co

Indiferent că este vorba despre mediul rural sau urban, școlile, liceele dar și grădinițele din țară încă întâmpină o situație mixtă în ceea ce privește salubrizarea și respectarea necesității copiilor și tinerilor de a învăța în condiții igienice. În ceea ce privește cele mai importante zone care trebuie prioritizate pentru curățenie și dezinfecție, grupurile sanitare au cea mai mare prioritate.

Prin urmare, este imperativ să existe surse de apă potabilă sub forma chiuvetelor lavoare, atât pe holul grupurilor sanitare, cât și în toate spațiile unde are loc activitate fizică sau de laborator

Articol 7 punct 3 - Arli Co


Foarte important!!!
Pe lângă responsabilitatea de a menține în constantă stare de funcționare întreaga rețea de apă-canal, conducerea unităților pentru ocrotirea, educarea și instruirea copiilor și tinerilor este responsabilă de întreținerea și sanitizarea întregului sistem de instalații de distribuție și evacuare a apei potabile, precum și a reziduurilor. Obiecte sanitare precum:

  • Closetele
  • Pisoarele
  • Lavoare
  • Băi
  • Dușuri

Toate acestea fac obiectul dezinfecției periodice cu substanțe clorigene eficiente într-o concentrație care se va dubla pentru grupurile sanitare tocmai pentru a preveni apariția bolilor cu poartă de intrare digestivă. Prin acest lucru se poate înțelege clasica problemă a mâinilor încărcate cu bacterii și patogeni aflați în toaletele insalubre cât și în interiorul sau exteriorul sălilor de curs.

Articol 7 punct 6 - Arli Co


În concluzie, indiferent de posibilitățile de buget ale instituției de învățământ, starea de funcționare și condiția sanitară a acestor spații rămâne în continuare ca fiind o problemă pentru menținerea igienei în școli. Dincolo de prevederile din Ordinul 1955 din anul 1995, ce expun doar indicații pentru diversele facilități ale instituției, problema se află și în contextul în care există un număr mare de școli, unde pe lângă lipsa dotărilor necesare pentru menținerea curățeniei, există și un deficit de personal care să efectueze practicile de curățenie generală regulată, practici unde este interzisă implicarea copiilor și studenților.

De asemenea, durata de viață scurtă a investițiilor de acest tip în cadrul școlilor contribuie la descurajarea conducerii de a mai aloca ulterior bugete importante în aprovizionarea cu consumabile și dispozitive, care în mod normal sunt un standard. Astfel, într-adevăr, importanța educării și conștientizării elevilor față de importanța igienei personale la școală este indiscutabilă, dar dincolo de acest aspect, punerea la dispoziție a mijloacelor necesare joacă un rol cel puțin la fel de important.

Surse foto: Shutterstock.com și Arli.ro


Portofoliu clienti
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
  • Portofoliu clienti Arli Co
ARLI CO

Vitan Business Center
Str. Brânduşelor 2-4, sector 3, Bucureşti
Tel: 021/ 320.63.64; 0742 176 622
office@arli.ro
vanzari@arli.ro

Copyright © 2017 ARLI CO SRL. Toate drepturile rezervate. Termeni și condiții Design web și programare. Web hosting.